AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ

pentru modificarea art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

 

 

            Analizând proiectul de ORDONANȚĂ pentru modificarea art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 38 din 31.01.2023 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D90/31.01.2023,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

          Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observaţii şi propuneri:

1. Prezentul proiect de ordonanță are ca obiect modificarea art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit Notei de fundamentare, urmărindu-se a se „elimina  lipsa unei abordări neunitare a majorării salariale pentru personalul din aparatul propriu de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, respectiv de la nivelul consiliilor județene, primăriilor și consiliilor locale, sau din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și județean din subordinea acestora, după caz, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, fiind o situație de natură să producă consecințe negative, punându-i într-o situație profund discriminatorie în raport cu celelalte categorii de personal care implementează activități în proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și pentru implementarea proiectelor finanțate prin Mecanismul de redresare şi reziliență”.

De asemenea, proiectul are ca obiect introducerea unui alineat nou, alin. (11), la art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările și completările ulterioare.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. Menționăm că un proiect de ordonanță a Guvernului cu același titlu a fost transmis Consiliului Legislativ de către de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 36 din 30.01.2023, fiind emis avizul favorabil cu observații și propuneri nr. 105/30.01.2023.

Prezentul proiect a preluat o observație din avizul menționat, conținând, în plus față de precedentul, un nou articol referitor la completarea unui alt act normativ, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020[1].

4. Potrivit formulei introductive, proiectul are ca temei al emiterii art. 1 pct. IX poz. 1 și 2 din Legea nr. 365/2022 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. În acest context, semnalăm că achiesăm la observația de la nr. 4 din avizul Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, care a însoțit proiectul anterior, unde se arată necesitatea completării proiectului cu precizări din care să reiasă faptul că „măsurile propuse se circumscriu procesului de gestionare a fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2014-2020”.

Menționăm că achiesăm și la observația formulată în avizul care a însoțit proiectul anterior de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, coinițiator al prezentului proiect, prin care este semnalat faptul că promovarea proiectului în forma înaintată va conduce la „adâncirea dezechilibrelor salariale care există între administrația publică centrală și cea locală”.

Precizăm că salarizarea personalului din sectorul bugetar trebuie să respecte principiile prevăzute la art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dintre care sunt relevante în contextul dat cele de la lit. b)-d) și f): „principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție”, „principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”, „principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor” și „principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate”.

De asemenea, este de reținut și că Ministerul Justiției, în punctul de vedere formulat cu privire la proiectul anterior a semnalat, pe de o parte, faptul că „din analiza obiectului de reglementare al prezentului proiect de ordonanță rezultă că măsurile de modificare a art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se circumscriu temeiului legal invocat de inițiator, proiectul având ca obiect instituirea unor măsuri referitoare la sistemul de salarizare a personalului din cadrul unităților administrativ-teritoriale”, iar pe de altă parte, este argumentată recomandarea modificării și a completării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020[2].

5. Pentru respectarea art. 41 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare[3],  titlul va trebui exprime și operațiunea de completare a art. 5  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2022.

6. La art. I pct. 3 referitor la abrogarea alin. 22 al  art. 16 - redactat în forma în vigoare „Sumele necesare majorării salariale prevăzute la alin. (21) se suportă din bugetul proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile” - pentru respectarea art. 138 alin. (5) din Constituție[4], propunem reconsiderarea soluției preconizate, în sensul modificării, și nu al abrogării respectivului alineat, urmând a se preciza sursele de  finanțare pentru toate cheltuielile bugetare, generate prin aplicarea prezentului proiect.

7. La art. III referitor la textul propus pentru art. 5 alin. (11), care trimite la alin. (1) al aceluiași articol din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2020, propunem eliminarea sintagmei „care beneficiază de prevederile art. 17 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare”, întrucât la teza a II-a a alin. (1) este precizat faptul că personalul care desfășoară activități în cadrul autorităților publice cu rol în gestionarea și/sau implementarea fondurilor europene, inclusiv în cadrul coordonatorilor de reforme și/sau investiții, beneficiază de prevederile art. 17 din Legea-cadru
nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare
.

Pentru redarea corectă a titlului Hotărârii Guvernului nr. 29/2018, sintagma „art. 17 alin.(1) – (21)” se va înlocui prin sintagma „art. 17 alin.(1) – (21)”.

 

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

Bucureşti

Nr. 109/31.01.2023



[1] Întrucât prezentul proiect nu a fost transmis însoțit de Nota de fundamentare și nici de punctele de vedere ale autorității coinițiatoare și ale instituțiilor avizatoare asupra noii soluții legislative promovate, nu ne putem pronunța asupra conținutului acestora, iar în ceea ce privește Nota de fundamentare, semnalăm că aceasta ar trebui să conțină și informații cu privire la promovarea măsurii prevăzute la art. III.

 

[2] în sensul acordării „majorării salariale și pentru activitățile de analizare și avizare din punctul de vedere al legalității proiectelor de acte normative privind gestionarea, managementul și controlul fondurilor europene din cadrul instituțiilor publice conform Hotărârii Guvernului nr. 561/2009”. Semnalăm că activitățile menționate au un rol esențial în implementarea PNRR, instituțiile care le desfășoară fiind direct implicate în procesul de elaborare, avizare și adoptare a măsurilor legislative cuprinse în PNRR, dispoziții similare fiind introduse, la 
art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020, cu privire la personalul Consiliului Concurenței și al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, prin Legea 178/2022.

[3] „ În cazul actelor normative prin care se modifică ori se completează un alt act normativ, titlul actului va exprima operațiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut în vedere”.

[4] „Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare”.